duminică, 29 noiembrie 2009

Libertate pentru suporteri

Pentru cei care cred ca a fi fanul unei echipe de fotbal inseamna sa locuiesti in blocul de vizavi de stadion, ii anunt ca is retardati mintal. Mai nou nu mai poti sustine o echipa decat daca esti din acelasi oras cu sediul echipei. Nu conteaza daca ea este sustinuta judetean, regional sau national. Ii informez pe "ardelenii" de la CFR Cluj ca Universitatea Craiova nu este o echipa de cartier, de deal Gruia ca altele. Echipa are o istorie mai intensa decat altele si ca are suporteri mai mult decat cei cu buletine de Craiova. Dincolo de cele cinci judete oltenesti, exista fani U Craiova prin toata tara. Sper ca aceasta problema sa se rezolve cat mai repede si sa nu se ajunga la discriminare pentru ca unii gandesc prea ardeleneste.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cine moare, de Pablo Neruda



Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

luni, 2 noiembrie 2009

sâmbătă, 31 octombrie 2009

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Ora de fotbal

Fotbalul e mai mult decât asta pentru cei cu sute de meciuri vizionate, ascultate, urmărite din tribune. Pentru mine mai înseamnă şi asta (atenţie la gingăşia atingerii, la senzualitatea mişcărilor):



Nu ştiu nimic despre fiinţa asta şi nici nu mă interesează cât câştigă pe an, cu cine e însurat şi în ce cluburi merge după meciuri; dar mă fascineayă cu câtă sigurantă se poartă cu mingea aia.

Şi mai ştiu şi asta (cuvânt cu cuvânt, secundă cu secundă):


Sebastian Domozina - Golul cu FC Kaiserslautern
Asculta mai multe audio Muzica

De fiecare dată când am momente faine mă gândesc la extraordinarul răcnit de Domozină şi mi se pare că am parte de o victorie supremă.

Fara feminisme!

vineri, 23 octombrie 2009

pasaj...



„Foamea de celălalt, atracţia faţă de străfundurile sale. Apoi, odată secretul dezvăluit, intervin cuvintele, adesea pretenţioase şi categorice, care disecă, trag concluzii, clasează. Totul devine uşor de înţeles şi liniştitor. Atunci poate începe rutina unei relaţii sau a indiferenţei. Misterul celuilalt este îmblânzit. Trupul său este redus la o mecanică a cărnii, stârnind dorinţă sau nu. Inima lui la un inventar de reacţii previzibile.
De fapt, în acest stadiu, se produce un fel de crimă, pentru că ucidem acea fiinţă nesfârşită şi inepuizabilă pe care am întâlnit-o. Preferăm să avem de-a face cu o construcţie verbală în locul unui om viu.”
Femeia care aşteaptă, Andreï Makine, pp. 7-8, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

miercuri, 21 octombrie 2009

duminică, 18 octombrie 2009

Chirie

Dau in chirie o casa ultracentrala, zona foarte buna, linistita, aproape de mijloacele de transport, super utilata, incalzire centrala, cheltuieli mici, doar unei persoane serioase, exclus intermediari.






E doar o hiperbolizare a ceea ce se intampla in Cluj in ceea ce priveste chiriile. Uneori realitatea nu e departe de "oferta" asta.
Prima data cand am trecut pe acolo vreo 10 pisici pazeau casa si o tanti, acum erau cei doi caini si un nene. Ciudat. Oricum pare un taram feeric.

Reclame idioate pentru idioate

Fain, nu? Santaj emotional sau sexualitate excesiva? Ii si nebarbierit, uh...
Ca si reclama la vinul ala prost care ii bun pentru femei cand il beau barbatii. De ce? Adorm mai repede???

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Ce mai e prin parc? (II)

Hai la o plimbare. Vrei?





















Ti-a placut?

joi, 15 octombrie 2009

Ora de folk

Asa ma simt eu azi. Jumatate din mine. Cealalta jumatate zboara cu gandul spre seara, cand o sa ma tii in brate.

Stefan Hrusca - Doi straini
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 13 octombrie 2009

Marti13

11.30 ma trezesc, nu merge netul ca de obicei, dar s-a dat drumul la caldura.
13.00 ma duc sa iau un pachet de la o prietena, aleg sa merg doua statii pe jos prin vant si ploaie ca de mult nu am mai gustat o astfel de vreme. Ii al dracu de frig si namol ca la mamaia pe ulita in anumite locuri. Niciun pachet pentru mine, asta dupa 30 de minute de stat in ploaie. De nervi ma intorc tot pe jos, ma lupt cu vantul, imi intra apa in pantofi. Dracu sa va ia de muieri!
15.30 plecam la gara dupa un pachet pus la trenul de 16.15. :(( intarziere 80 de minute. Mai departe scrie Adela.
"13 octombrie 2009. 16:30. Ploua strasnic. Gara Cluj-Napoca. Trenul nostru trebuia sa fie deja plecat din gara, dar mai avem de asteptat inca vreo ora si jumatate. Asa ca ne bucuram de spectacolul salii de asteptare. Avem de toate: Tanar si nelinistit (vestea cu caderea guvernului nu a interesat pe nimeni asa ca s-a hotarat schimbarea postului pe pro); avem niste femei care mananca tort diplomat cu ligurita de plastic de pe bucatele de carton; tiganca cu fuste si cu barbat cu breton-pavilion; langa mine un tanar sfrijit sforaie masculin, salam si fanii acestui gen culinar, geamuri inalte (termopan) actionate cu maturi, sacosa de rafie, sticluta cu ceva tarie neidentificata, ziare distribuite gratuit, palarii de vanator, baticuri. Ca fundal pentru discutii si integrame avem Voltaj, Tanar si nelinistit."
17.00 deja nu mai suport. Imi e greata de mirosuri de nespalati, carnati, alcool expirat animalic, naftalina. Stirile de la ora cinci. Toate capetele is intoarse catre monitor: Mai bine mort decat somer, Salvat de sub cal, Injunghiat intr-un casinoU, Ambulanta cu rotile in sus. Restul am pierdut ca se lingeau doi papagali langa mine si era fascinant si spectacolul asta. Cum dracu sa te saruti inconjurat de mirosuri pestilentiale si tigani si agarici si babe mirosind a haine vechi si mosi debusolati?
17.40 update: 100 de minute intarziere!!!!!!!!!!
18.00 ajunge pachetul. Bineinteles ca e secret de stat cauza intarzierii.
Intre timp frigul s-a intetit a inceput sa ninga zdravan. In autobuz stam de trei ori la acelasi semafor.
18.30 ajung agresata de ziua asta acasa. Toata agenda telefonului se gandeste sa ma intrebe ce mai fac plus cativa necunoscuti. Si ziua inca nu s-a terminat...
Ce am invatat eu azi: sa imi iau mereu pachetul de tigari cu mine si pentru cinci minute cat ies din casa, si caietul si pixul pt notite si o carte. Mi-am dat seama ca urasc femeile si ca frigul ma poate ucide atunci cand apre brusc si imi agreseaza corpul. Inca vorbesc la telefon si netul merge ca acceleratul ala de-l asteptai.
22.01 Noapte buna!

luni, 12 octombrie 2009

Aspect


Citeste-mi o poezie, rar si cu vocea ta nesigura; lasa-ma sa stau cu ochii stransi si sa te ascult din cand in cand; repet-o. Inca o data... Prefa-te ca esti Michael Berg-ul meu pentru o jumatate de ora. Am sa disec fiecare vers si am sa rostesc in mine fiecare cuvant caruia am sa ii dau un alt semnificant.
Tine-ma in brate ca si cum ai tine pentru ultima data pe cineva, lasa-ma sa ma cuibaresc acolo, sa uit de mine, sa ascult doar cum iti bate inima si ritmul ei sa ma adoarma cateva minute ca apoi sa ma trezesc iar si sa simt ce inseamna vraja. Vorbeste cu mine despre caprioare ca sa nu imi aud gandurile si nici ploaia calma de afara. Vorbeste doar, eu am sa te aprob din cand in cand, mârâind câte un îhî.
Ce mai poti sa-mi daruiesti? Mai incape undeva mai multa liniste?

duminică, 11 octombrie 2009

:)

Nu vreau sa imi inchipui cate zile ar fi rezistat un cos din acela intr-un oras din tara asta...

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Too much love will kill you

Am avut o noapte din aia insomniaca, plina de ganduri, intrebari, vina, ma rog, stiti voi: oribil. Va descriu mai bine asa.

Queen - Too Much love will kill you
Asculta mai multe audio Muzica
Si versurile aici :P

I'm just the pieces
of the man I used to be
Too many bitter tears are raining down on me
I'm far away from home
And I've been facing this alone
For much too long
OOHHHHHHHH

I feel like no-one
ever told the truth to me
About growing up and what a struggle it would be
In my tangled state of mind
I've been looking back to find
Where I went wrong

Too much love will kill you
If you can't make up your mind
Torn between the lover
And the love you leave behind
You're headed for disaster
'cos you never read the signs
Too much love will kill you
Every time

I'm just the shadow of the man I used to be
And it seems like there's no way out of this for me
I used to bring you sunshine
Now all I ever do is bring you down
oouhhhh

How would it be if you were standing in my shoes
Can't you see that it's impossible to choose
No there's no making sense of it
Every way I go I'm bound to lose
Oh yes,

Too much love will kill you
Just as sure as none at all
It'll drain the power that's in you
Make you plead and scream and crawl
And the pain will make you crazy
You're the victim of your crime
Too much love will kill you
Every time

Ce mai e prin parc?



Multe raţe, grupuri de tineri zgomotoşi, îndrăgostiţi şi ipocriţi, femei singure, gândite, care fumează mult-mult, îţi dai seama după povestea pe care o spun ţigării din care trag că le este greu; mame cu copii, pensionari singuri cu multe regrete pe riduri, colonii de porumbei, toamnă deplină, experienţe de viaţă, detalii dureroase şi picante (ce n-aş da să fiu o bancă şi să înmagazinez atâtea informaţii despre oamenii banali de lângă noi, dar atât de fermecători cu simplitatea lor! fiecare crede de la o vârstă ca detine secretul existenţei fericite!), ţiganci ghicitoare, bătrâni libidinoşi, martori logoreici. Parcul seamănă cu biserica la care mergi cand esti mic, apoi ca indrăgostit si la bătrâneţe să rememorezi totul şi să te pregateşti să pleci... Lumea in miniatură...

miercuri, 7 octombrie 2009

Asta avem!

Doar pentru pretentiosi si... sensibili.

duminică, 4 octombrie 2009

Alt delir


Beţia ta m-a ameţit şi pe mine. Iţi simt mâinile cum îmi cutreieră corpul, mă înfior şi nu te pot opri. Nu vreau! O voce de departe, din mintea mea îmi şopteşte: Gata! E de-ajuns! Dar sânii mei vor să se cuibărească în căuşul mâinilor tale; pielea de pe gât vrea să simtă în continuare perii bărbii tale. Stoppp! aceeaşi voce. Picioarele ni se împletesc în cele mai întortocheate forme; mâna ta continuă să se plimbe peste pielea mea şi mă întreb dacă e real totul. Geamătul meu, şoapta ta. Mă topesc ca un bulgare de zăpadă al unui copil ambiţios... încet. Trebuie sa ne oprim, te rog. Nu pot spune; nu încă...
Adi, mai dormi?
Nu, mă opresc.

joi, 24 septembrie 2009

Despre randuieli si muieri

Ca sa imi mai dau singura peste nas; mie si altor feministe. Ba, mie mi-e cam dor sa fiu incantata din fluier :)), sa stau linistita acasa si sa imi fac treaba ca sa nu iau pumni in cap (in cel mai fericit caz :P), sa stiu doar cat fac sapteoriopt si care e capitala Portugaliei.
Ma duc acasa...

Tudor Gheorghe - Randuieli
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Delir

Simt ca ma prabusesc; o sa cad cu zgomot si asta nu imi place. Nu imi place nici prapastia, dar nu mai am degete ca sa ma catar, nici dinti sa scrasnesc. Aripile s-au oprit de mult din crescut si s-au atrofiat. Pana voi simti impactul, sunt deja mutilata.
Simt ca ma prabusesc si ma droghez continuu ca sa nu simt foarte tare durerea. Nu trebuie sa fiu constienta, de aia nu mai dorm, nu mai mananc, trag din tigari cu o sete groaznica si ratacesc pe strazi. Foamea, bataturile de la picioare si lipsa somnului imi ocupa mintea si, dureros, trupul. Ma uit din ce in ce mai des in gol, nelamurita, nu mai stiu ce voiam sa zic sau sa fac. Nu reusesc sa imi aduc aminte si ma apuc de altceva, pe care il voi lasa neterminat la randul lui. Fac eforturi semnificative ca sa raman in realitate. Cand deschid vreo usa, imi fac cruci cu limba in cerul gurii ca atunci cand eram mica; instantaneu, ma apuca frica..
Caaaad...
Oare abisul e sinonim cu pustiul?
Peste tot vad numai monstrii care ma vor inghiti. Da, Doamne, sa nu mai fiu in toate mintile atunci!

miercuri, 9 septembrie 2009

Voulez-vous coucher avec moi? NON!!!

*Dacă vă cunoaşteţi din liceu, adica de vreo zece ani, timp în care nu a remarcat "ce păr, sâni, buze, piele senzuala/e ai" si in care numarul replicilor unui dialog intre voi doi nu depasea cifra 6; total dialoguri in răstimp 20.
*Dacă te-a refuzat acum câteva luni sub pretextul că "dragă, risc să mă indrăgostesc de tine şi nu sunt pregătit" şi brusc e ready to sex you vreo două ore, zi că poţi să mai aştepţi vreo doi ani pentru all inclusive.
*Sunteţi deja în pat şi începe să îţi vorbească de nevastă-sa, iubită-sa, cât este ea de dezagreabilă, etc. Pentru asta există psiholog, nu occasional sex.
*Dacă te întreabă care e diferenţa între tine şi o prostituată, nu te enerva! Zi ca de data asta eşti dispusă să plăteşti tu şi că nu îţi plac filosofii dezbrăcaţi.
*Timp de mai mulţi ani s-a lăudat cu prietenia voastră, brusc vrea să "doarmă" cu tine că e deprimat, săracul. Nu!

Nelămuriri despre virgine


1)De ce au unii bărbaţi impresia că succesul la femei se măsoară în numărul virginelor seduse şi abandonate? Mi se pare că, din contră, amăgirea unei virgine e cea mai lejera proba de bărbăţie.
2)De ce au unii bărbaţi impresia că dacă reuşesc să fie primul mascul din viaţa unei femei, se vor păstra mereu în amintirile acesteia? FALS!!! Îndoctrinatele feudale (şi manelistele, of course) vor avansa mereu ideea asta, femeile normale nu vor face niciodată clasificarea bărbaţilor din viaţa lor in functie de depărtarea sau apropierea de himen, ci în functie de respect, sentimente afectuoase, tandreţe, calitatea actului sexual, etc.
Tu mai ai vreo nelămurire despre ei/ele?
(In imagine: Greta Garbo)

luni, 7 septembrie 2009

Canisa Kris


Citesc asta. Ba, eu m-am saturat de reactiile idiotilor in fata unei femei care ia atitudine, in fata uneia care stie sa zica NU. Automat e facuta “curva”(mentionand doar unul dintre termenii “duri”). Ca si Anei, de multe ori mi s-a intamplat sa fiu catalogata drept tarfa, muista, etc. si amenintata doar pentru ca am avut curajul sa cer ceea ce mi se cuvine sau sa nu fiu de acord si sa adopt o pozitie diferita. Problema se agraveaza atunci cand femeile dau tonul injuriilor si iti stabilesc etichetele. Hai ca pe barbati nu ii duce prea mult mintea decat sa te faca curva daca nu ii convine de tine, dar voi, Doamnelor, ce aveti? Va plictisiti? Sunteti doar niste frustrati/e; mai bine MURITI!!!

joi, 27 august 2009

Toamna

Stiu ca e prea devreme pentru unii dintre voi, dar nu simtiti nimic in aer? Nu va aduce vantul pe sub nari nicio boare molatica. Mie imi e dor de mine toamna, de melodia asta si de voi...

miercuri, 12 august 2009

Ce-mi doresc de ziua mea?

Pentru că plec într-o mini-vacanţă în care îmi voi conduce pe ultimul drum o foarte bună prietenă: se mărită – încă un motiv pentru care regret că nu sunt bărbat sau că trăiesc într-o ţară în care căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt interzise – şi pentru că atunci când mă voi întoarce se va fi apropiat deja ziua mea de naştere, iată lista lucrurilor pe care mi le doresc (ca să nu mă obosiţi cu întrebarea ce vrei? ce vrei?):
*un dumnezeu care să omoare persoanele care mă enervează şi apoi, când furia îmi va fi trecut, să le învieze. I-aş omorî eu, dar dumnezeii nu fac puşcărie (cel puţin în România) pentru aşa ceva şi ei ştiu formula supercalifragilistică pentru a le reda viaţa.
*un zmeu care să mă sechestreze într-o bibliotecă şi să mă uite acolo cât are el chef. Dacă este un soi de Cassanova îmbărânit, nu mă supăr să îi ascult poveştile. Fat-Frumos să ne furnizeze vinul...
*un ceas cu curea negră; atunci când vreau să ştiu ora, să o văd pe mama trăbăluind prin casă.
*un Şeherezad cu care să mă prindă zorile la poveşti noapte de noapte (excluse poveştile de pe mess!!!)
*adidanişidorin stând în prag la “uşa de la sală”, dani mâncând ceva, of course; sau varianta extended +alinşidragos pe pod la mamaia.
*bunici nerevendicaţi la Dăbuleni. Numai vara!!!
*Universitatea Craiova Campioană!!! ( Doamne, de când nu am mai avut dorinţa asta!)
*”dex” fără iz de Haşdeu :D
*un aparat foto atât de performant incât să surprindă lucrurile care îmi scapă la persoanele care mă înconjoară.
*doze normale de afecţiune, tandreţe, complimente, atenţie, apreciere, prietenie, etc.
*pentru cei ocupaţi: eşarfe şi cărţi :P

sâmbătă, 8 august 2009

Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor...










Ce-i mai frumos decât râsul unui copil? Ce te poate emoţiona mai tare decât să încerci să revezi lumea prin ochii unui îngeraş? De câte ori ai mai făcut asta de când te-ai transformat în omul mare de azi? Îţi aduci amine cum era universal tău pe vremea când erai un ţânc?
Maturi, transformăm, cu înverşunare şi inconştienţă, ludicul într-o vânătoare continuă după parteneri, joburi, bani, atingerea a cât mai multe standarde sociale şi materiale. Uneori devenim josnici, dezumanizaţi, robotizaţi în încercarea noastră de a ne trai viaţa comme il faut, ne lipseste naivitatea aia ingenuă, conceptualizarea arbitrară a ideilor despre lume, extremismul gingaş al vârstelor fragede, dragostea necondiţionată pentru Frumos, catharsisul exteriorizat prin râsul zgomotos sau plânsul în hohote, până şi simţul umorului.
Emoţiile pe care ţi le oferă joaca fără limite cu un copil (ca şi tine odinioară), te pot face de-a dreptul fericit. Daca ai uitat cum îi cu vaţiascuneselea, ţarăţarăvremostaşi, şotronul, elasticul, coarda, fotbalul pe maidan sau prinsa, lasă-te purtat de el. Cel care nu ştie încă ce înseamnă dezamăgirea, suferinţa şi pudoarea va şti mereu să te ghideze în tainele a zeci de jocuri din lumea lui. Sau lasă-l să-ţi sară în braţe, să te strângă cu trupuşorul lui drăgăstos, să te sărute pe furiş pe obraz, să te mângâie timid (pentru că simte că adultul care ai devenit a uitat ce înseamnă alintul asta), să te gâdile, să alerge după tine ca să te prindă, să îţi pună întrebări nemaiauzite sau să îţi zică o strofă dintr-o poezie „furată”, să se prăpădească de râs văzându-ti gesturile pe care ţi le consideri fireşti, să îţi mărturisească mici secrete şi descoperiri, să te numească prietenul lui. Atât de puţine lucruri poate să îţi ceară, iar tu primeşti atât de multe de la el…
Tu când te-ai jucat ultima oară? (Se exclud răspunsurile care au legătură cu PC-ul)
Mulţumesc Andreei, Emei, Larisei, lui Darius, lui David, lui Iasmin şi celor cărora, spre ruşinea mea, nu le-am reţinut numele, pentru explozia de bucurie pe care mi-au oferit-o acceptându-mă în jocurile lor.

marți, 4 august 2009

:)

Too Much Love Will Kill You - Queen si Luciano Pavarotti

miercuri, 22 iulie 2009

Cerere

Domnule Preşedinte,


Subsemnata, cady, domiciliată într-una din localităţile al cărei preşedinte sunteţi, vă rog să binevoiţi a-mi aproba prezenta cerere prin care solicit ridicarea la rang de erou naţional încă în viaţă a propriei mame. Solicit aceasta deoarece sunt câteva aspecte şi fapte extraordinare din viaţa acestei femei - obişnuită pentru „spaţiul carpato-danubiano-pontic” al ultimilor cinci sute de ani - care m-au făcut să vin cu rugămintea acesta către Dumneavoastră. Astfel, meritul ei deosebit pare să fie că este măritată de peste douăzeci de ani cu un bărbat neaoş a cărui umbră şi obiect a devenit pas cu pas, încă din primii cinci ani de căsătorie. Zilnic suferă jigniri şi umilinţe, ameninţări cu ignorarea, şantaje emoţionale, teorii filozofice despre sensul vieţii şi despre nerecunoştinţa de a fi consoarta celui mai grozav şi inteligent bărbat de pe Terra (în unele zile, chiar din Univers), glume de prost gust despre inteligenţa şi utilitatea femeilor în lume, ironii şi aprecieri negative la adresa familiei din care ea provine; teamă faţă de reacţiile lui la propriile ei luări de decizii, faţă de excesul lui de zel, faţă de ideile lui inovatoare, faţă de crizele lui de isterie.

Vă spun de la început că nu veţi reuşi să schimbaţi situaţia, sugerându-i acestei femei divorţul. Nu am reuşit eu în atâţia ani, nu veţi reuşi nici dumneavoastră. Cine naiba poate renunţa la un bărbat care nu te bate, îţi aduce toţi banii în casă, nu a venit beat acasă decât de două ori în douăzeci şi ceva de ani, tot în atâta timp nu ai avut niciodată bănuiala că te-ar înşela? Renunţând la el înseamnă că tu eşti de vina, sau şi mai grav, eşti curvă! Cine ştie pe cine ai găsit, tot stând acasă şi ocupându-te de treburile casnice?! Teama faţă de reacţiile societăţii, în general, comunităţii din care face parte, în particular, este foarte mare. Aprecierile celorlalţi sunt mult mai importante decât propria fericire. Şi sfatul meu ar fi, ca în loc să vă apucaţi să schimbaţi mentalităţi medievale inveterate, mai bine i-aţi acorda onorurile care i se cuvin pentru stoicismul, firea nobilă şi resemnarea mioritica cu care acceptă situaţia.

Soţul acesteia (simplă coincidenţă că este şi tatăl meu) este unul din prototipurile masculului român: bărbat cu burtă şi chelie începând cu vârsta de 25 de ani, care reuşeşte să se însoare cu cea mai cuminte şi frumoasă femeie de pe o raza de 15 km; gelos şi la 60 de ani; care, dacă nu îşi taie singur unghiile într-o formă trapezoidală, nu se duce nici măcar la manichiură, şi ghici cine e nevoită să se ocupe de asta mereu; care se îmbracă cu primele haine pe care pune mâna din dulap, dar care nu pregetă să comenteze depreciativ ţinuta femeilor de pe stradă; care foloseşte aragazul doar pentru a-şi aprinde ţigara când nu are o brichetă la îndemâna; care nu va pleca niciodată la drum lung cu maşina în interes de familie fără nevastă „pentru că dacă se strică maşina, împinge muierea”; care nu apelează la specialişti pentru treburile gospodăreşti, pentru că are impresia că el a inventat apa caldă în timp ce finaliza schiţa roţii, şi normal că, zugravii, instalatorii, inginerii horticoli, electricienii sunt pentru menajeria sa ceva personaje mitologice; care are cinşpe cărţi în bibliotecă, dar pe care nu le împrumută niciodată pentru că tocmai le citeşte el simultan; care refuză să mai vorbească cu ea zile întregi doar pentru că nu i-a ascultat sfaturile. Pentru el, toate femeile sunt curve, dar că trebuie să îşi aleagă pe cea mai puţin uşuratică, pe care o va transforma, în funcţie de necesităţi, în robot de bucătărie, ceas deşteptător, negociator-şef şi mediator al propriilor lui conflicte, vraci, aspirator, expert în domeniile în care el nu va consulta niciodată specialişti (adică în toate), croitoreasă de lux, maşină de spălat. Nu se ocupă niciodată de educaţia propriilor fiice „pentru că asta e o treabă muiereasca”. Stă mereu în camera alăturată uitându-se la ceva meci în reluare, în timp ce ea se chinuie grozav cu cine ştie ce durere. Nu acceptă niciodată prietenii consoartei, considerându-i perfizi şi inferiori statutului său. Subiectele sale de discuţie sunt: politica românească, fotbalul, maşinile şi starea proastă în care se îndreaptă lucrurile. Niciodată nu îşi asumă responsabilitatea pentru vreo acţiune sau decizie, decât dacă este susţinut şi încurajat la nesfârşit de ea.

Ştiu că sunteţi foarte ocupat pe acest sfârşit de an, v-am văzut îngrijorat de agricultura ţării, în special de oieritul şi de calitatea alcoolului naţional, nu că ciobanii şi ţuica nu ar fi importante, dar vă rog să ţineţi cont şi de faptul că puteţi câştiga un capital de imagine foarte important prin acordarea acestor onoruri mamei mele. Dacă, în toamnă, în loc de ţepe în Piaţa Constituţiei veţi propune o statuie ridicată în onoarea acestui tip de femeie descris de mine, veţi avea garantate cel puţin trei milioane de voturi ale acestor eroine şi ale viitoarelor victime-eroine, plus aprecierea mea pe viaţă.

Dacă aţi fi dumnezeu (şi ştiu că vă doriţi asta, doar sunteţi bărbat, ce dracu!) şi aţi putea să trăiţi o zi în locul acestei femei, mi-aţi considera cererea întemeiată foarte repede.

Ca să nu îmi confundaţi cererea, şi implicit mama, din cauza celorlalte cel puţin trei milioane de cereri de acest fel, vă rog să luaţi în considerare datele mele de contact de pe această pagină.

Va mulţumesc anticipat,

cady


Domnului Preşedinte al României



P.S. Orice asemanare cu persoane reale este pur întâmplătoare!!!

duminică, 12 iulie 2009

pic-pic...pic

Nu ţi se pare că ploaia asta mocăneasca are un cântec trist? Parcă l-am mai auzit cândva, cu mult timp în urmă: tăcut şi ritmat, abia perceptibil. Aş da orice să nu-l mai aud, dar îmi invadează urechile şi chiar dacă le astup, cineva din mine îl fredonează.

I-am auzit tempoul de bossa nova în vis, când încă nu ştiam că plouă şi afară. Cineva, acolo sus, in rai plânge? Şi-a dat seama ca nu e aşa cum îşi închipuia aici, pe pământ? Nu i-ai putea zice să se oprească şi să nu-şi mai acordeze mâhnirea cu melodia asta care începe să mă îngrijoreze? Cu fiecare notă-picătură simt cum mi se scurge timpul şi că mă presează ceva dureros din mine.

Ştiu că nu plouă peste noi, noi nu existăm, dar plouă peste mine, iar. Aş fugi, dar nu am unde şi nu mai pot, am obosit şi cântecul ăsta mă ţintuieşte în loc şi mă leşină.

Mă simt ca un creion fără hârtie, care încearcă să îşi consume menirea şi scrijeleşte pe ce poate, pe suprafeţe lunecoase care îi diluează forţa, abrazive, care îi schimbă frumuseţea formei şi îl răneşte până la sânge şi lacrimi, pe suprafeţe sticloase şi nu lasă în urma-i nimic.

Minte-mă că totul va fi bine, amăgeşte-mă că poţi face să dispară deşertul ăsta de melancolie.

Mi-aş dori să nu am memorie, sau să uit totul atunci când plouă duminica.

luni, 6 iulie 2009

Ploaie

E înăbuşitor de cald şi de tensionată atmosfera din casă. Dacă am aprinde un chibrit, sigur am sări în aer. Afară a început să plouă zgomotos şi departe, departe de noi, parcă dintr-o altă lume se aud tunete. Umblăm goi unul pe lângă altul, a trecut mult timp şi nimic nu ne mai surprinde, ne-am dezbrăcat până şi de suflete. Tu mi-ai dat fiecare văl la o parte, eu ţi-am destrămat armura za cu za. E al dracu de cald aici, şi totuşi, printre noi bântuie frigul.
Fumez pierdută pe balcon, tu, la fel de distrat, în bucătărie.
Odată cu mirosul de ploaie intră între noi şi parfumul ultimelor flori de tei; atunci ni se întâlnesc privirile pentru o clipă, dar le ascundem repede în noi.

vineri, 3 iulie 2009

Hold on Tight - Boney James

Pentru momentele pasionale din uichendul asta.

joi, 2 iulie 2009

Situaţii şi persoane de care m-am săturat (I)

De observaţiile pe care le primeşti de la personalul administrativ când te duci să îţi rezolvi vreo problemă. Don’şoarele şi madamele de acolo au impresia ca ele au inventat coada la frunză şi se cred stăpânele universităţii, facultăţii, primăriei, căminului şi mereu consideră că au autoritatea morală să te tot tragă la răspundere că ai întârziat sau că nu şti o chestie de interes naţional sau că nu ai completat după şablonul din capul lor nu-ştiu-ce-cerere.

De persoanele care întreabă ceva şi nu mai au timp de răspuns pentru că mereu „au treabă”.

De profesorii care vin beţi la şcoala, dacă sunt universitari, treaba mă înfurie la culme, dacă mai sunt şi femei pe deasupra, sunt în stare să nu mai dau la şcoală un semestru.

De profesorii de la Litere care inventează citate, sau le oferă greşit cu aura ca atâtea tomuri am citit eu şi ce prost eşti tu, domnule student.

De cursurile la care ţi se dictează în continuu două ore fără pauză un semestru întreg şi al căror cititor (pardon, Profesor Universitar Doctor) are pretenţia să reproduci totul la examen.

De călugării din tren care cerşesc şi profită de aglomeraţia şi nepăsarea celorlalţi călători să pipăie fără nicio jenă.

De absolvenţii de Litere care nu au citit niciun roman toată facultatea şi nu ştiu pe de rost niciun vers şi niciodată cine e premierul României :P

De cocalarii şi bătrânii libidinoşi din parcuri care te întreabă dacă eşti pocăită când te văd cu o carte în mână.

De ţiganii care îşi monitorizează cu mâinile la spate şi „discret” nevestele când le trimit să te ademenească pe străzi şi locuri aglomerate să le cumperi “furăciunile” contrafăcute.

De vânzătoarele, şopasistentele mereu jignite că le-ai trecut pragul şi le-ai cerut ceva produs de pe raft şi ţi-ai exprimat nelămuririle.

De vânzătoarele de la melimelo (sic!) care mă agasează mereu cu respectul lor exagerat de îmi provoacă greaţa; poate asta e politica firmei.

De fântânile arteziene cântătoare şi albastre din cele mai neauzite urbi.

De luminiţele de Crăciun aprinse în noaptea de Paşti şi nu numai, în mai toate satele olteneşti.

De mine, când stau şi ordonez lucrurile care mă sâcâie şi mi se face lehamite de a mai socializa cu mine însămi.


Tu de ce te-ai săturat?

Nu te lăsa călcată în picioare

11:15 Casa de Cultură: multă lume pe scări şi un microbuz parcat Hm poate e ceva eveniment, pleacă ei până la 12.

11:40 Revin. Şi mai multă lume, toate locurile bune de stat pe ciment sunt ocupate. Îmi mănânc covrigu’ din picioare. Realizez că sunt toţi jurnalişti. Hm, ştiam eu că va fi presa, dar nici in halul ăsta, a dracu campanie! Glumiţe între ei: Bă, Năstase ăsta tocmai ceas bun nu are?! Mă gândesc că e vorba despre un coleg de-al lor. Tot trag cu ochiul spre Napoca să văd dacă vin cei pe care îi aştept. N-or fi chiar punctuali. Se vede un grup numeros de bărbaţi in costum mărşăluind: Ei, să vezi drăcie că e mai ampla acţiunea decât am crezut. Agitaţie printre jurnalişti: Nici când era prim-ministru nu venea aşa. Wtf. O fi ţeapa? Ce caută Nastase aici? Participă şi el? Se apropie ceata de bărbaţi asezonaţi cu vreo trei doamne. OK! Zâmbeşte in stilu-i caracteristic aparatelor. Hm... Urcă în microbuzul din mijloc, toţi dau năvală acolo, în celelalte două sunt numai cei scunzi. Să mă urc şi eu? Ce să caut? Oare e un tur al oraşului sau merg la autostrada vieţii? Nem, stau aici, doar mi-am chemat oamenii. Doar eu şi vreo cinci jurnalişti. Aşa mai veniţi de acasă, în sfârşit am loc să stau jos. Pe la 12 vin şi “copiii” de la TSD. Ele se pun pe jos, ei împart pliante. NU TE LASA CALCATA IN PICIOARE! Se fac poze, se iau interviuri, doar un grup de străini întreabă mai pe larg despre ce este vorba, ceilalţi trec zâmbind, vorbind la telefon, primesc fluturaşii şi merg mai departe, se uită urât, prea ocupaţi. Ne mutăm pe Eroilor. Se vede că e loc de promenadă, stă lumea mai mult să se uite la fetele de pe rogojina. Nu dragă, nu e nimic kinky, doar câte o femeie bătută, violată, discriminată, prizonieră a bucătăriei, vândută. Ce, nu ai mai văzut aşa ceva nici măcar la vecine? Înseamnă că nu îţi pasă! Şi eu ce să fac? Păi poate ştiţi pe cineva care ar avea nevoie de îndrumare şi consiliere,îi puteţi da pliantul ăsta cu numărul Fundaţiei Artemis. O vad pe Mesmeea trecând, cred că nu are nevoie de pliantul meu. Nu, ea nu.

Urmează Piaţa Mihai Viteazul şi Muzeului pe acelaşi scenariu aproape, numai că din cauza căldurii (zic eu) doamnele sunt mai irascibile când le oferi pliantele.

Ca organizare campania a fost cât se poate de reuşită. O bilă albă celor care au avut ideea şi au pus la cale totul. Ca impact asupra adresantelor, cred ca trebuie continuat periodic. Nu poţi schimba mentalităţi vechi de secole şi informa în doar câteva ore. Românca e mult mai statornică în (pre)concepţii decât lasă să se înţeleagă.

Poze aici

luni, 29 iunie 2009

Vă sună cunoscut?

"Nu este chiar un tip obişnuit acest Nikolai Gogol, spune domnul Lawson. Astăzi este considerat unul dintre cei mai geniali scriitori ai Rusiei. Dar în timpul vieţii nimeni nu l-a înţeles, nici chiar el însuşi. Se poate spune că este exemplul tipic de geniu excentric. Într-un cuvânt, viaţa lui Gogol a fost o adâncire constantă în nebunie. Scriitorul Ivan Turgheniev îl descria ca fiind o fiinţă inteligentă, bizară şi bolnăvicioasă. Avea reputaţia de a fi un om ipohondru, foarte paranoic şi frustrat. Era, peste toate acestea, de o menlacolie morbidă, cauzată căderilor în depresii severe. Nu îşi putea face prieteni. Nu s-a căsătorit şi nu a avut copii. Se crede că a murit virgin."
(Jhumpa Lahiri - Porecla, Ed. Univers, Bucureşti, 2009, p. 102)
Întrebare: cine îşi asumă rolul lui Turgheniev?

duminică, 28 iunie 2009

Scrisoare

Dragă Zmeule,
Iţi scriu pentru a te ruga să vii sa mă răpeşti din lumea mea si din împărăţia tatălui meu, Împăratul Ignorant şi a mamei mele, Împărăteasa Impersonală, pentru că ei şi toata curtea domneasca vor sa mă mărite cu un Făt-Frumos idiot si rău la suflet. Nu sunt nici eu o Ileana Cosânzeana care să corespundă foarte mult descrierilor clasice: nu am păr lung şi blond şi nici ochi mari si albaştrii în care se oglindeşte cerul, am sub unmetruşaizecişicinci cu mult, nu mă încadrez deloc in 90-60-90 şi din cauza asta nu o să apar niciodată la paginacinci, şi nici pe pitzipoanca.org, nu lucrez intr-o multinaţională şi nici nu îmi beau cafeaua la Starbucks sau Diesel, nu înţeleg muzica house şi nu pun pe repeat Enrique Iglesias, nu îmi verific prietenele de etichetele de la haine, frişca îmi provoacă greaţă, nu am ţinut niciodată vreo cură de slăbire disociată şi nici nu am avut abonament la vreo sală de fitness cu geamuri mari care dau in stradă, nu merg la solar si nu îmi plac trandafirii roşii, detest şopingu în molusuri, urăsc animalele de companie deci, şi pe Făt-Frumos. În schimb, îmi place să mă plimb singură în pădure, citesc cărţi pe care nimeni nu mi le recomanda, mă duc singură pe stadion şi reuşesc să mă întorc singură şi netraumatizată de acolo şi habar n-am cum arată Louis Figo, dar pot să iţi descriu vreo trei goluri de-ale sale pe de rost; de când s-a închis Jay’s, nu prea mai ies noaptea, nu mă plictisesc singură în casă cu uşa închisă cinci zile la rând, îmi place să merg pe jos, cu căruţa, trenul si autobuzul.
Despre tine, nu ştiu foarte multe decât din istoria orala a celor din jur: că şi tu trăieşti in lumea ta, că te izolezi într-un tărâm fermecat şi că nu accepţi pe oricine în jurul tău şi de aia oamenii te urăsc şi se tem de tine, că nu eşti amator de viaţă mondenă şi că nu citeşti tabloide. Cred că tot ce ai reuşit se datorează efortului personal, nicidecum vreunei babe-vrăjitoare, păsărele-neajutorate care iţi pune la încercare milostenia, sau părinţilor, ca urâţenia ta proverbiala se cauzează faptului că cei din lumea mea nu au descoperit încă definiţia Frumosului şi Adevărului. Aşa că nu mă sperie imaginea de fiinţă fioroasă cu care eşti perceput şi o consider o provocare. Deci, te rog, vino şi du-mă de aici! Daca nu o să iţi placă de mine o să mergem aproximativ pe acelaşi scenariu: o să vina un Fat-Frumos să mă salveze şi să mă ducă acasă la părinţii lui. Dar stai liniştit, nu o sa fie in stare să te omoare. Tot ce se zice despre el sunt doar mituri; el este doar un efeminat, un egoist (nu o sa vrea să mă salveze decât pentru propria-i faimă), plânge la filme, dar îl lasă rece bătrânica care vinde flori la colţul străzii, în afară de cuţitul cu care taie pâine, alte arme nu ştie să folosească, decât şantajul emoţional, ignoranţa, lehamitea pentru orice ce nu ţine de clişeele lumii, pe care o consideră creaţia proprie; de comportament spartan a auzit decât in 300, femeia ideala este fotoşopata din Playboy si anorexica holiudiană, pe care, dacă o întâlneşte, îi cere un autograf şi o poză împreună; se vrea însurat cu o femeie moderna şi independentă, dar căreia nu îi cercetează motivele independentei, la maturitate ajunge să crească şi să educe o femeie pe care in tinereţe a evitat-o. Nu ai de ce te teme.
Nu ştiu câte scrisori de genul acesta primeşti zilnic, poate că foarte multe ţinând cont de procentul pe sexe care a urmărit Olimpiada de la Beijing, dar te rog să ţii seama şi de aceste umile şi pline de speranţă rânduri.
Uitându-mă după tine să vii, îmi fac lista celor zece cărţi pe care o sa le iau cu noi.
Te aştept cu dor şi multe planuri,
Ileana Cosânzeana

vineri, 26 iunie 2009

A învăţa să citeşti literatură de la Matei Călinescu

Deşi profesorul Poenar a părut mereu că se preocupă de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor noastre de Teoria literaturii, şi deşi nu voi pune în discuţie niciodată capacităţile intelectuale ale domniei sale şi talentul său pentru domeniul literaturii, majoritatea colegilor mei au rămas cu un gust amar pentru acest spaţiu filologic foarte important şi greu accesibil nouă "datorită" exprimării mult prea pretenţioase a domnului profesor. Orizont hermeneutic, arhitext, modelul textual, Husserl, Iser, cititor implicit/empiric/model, Gadamer, Jauss, reprezentarea prin limbaj a Frumosului, mimesis, catharsis, receptarea operei literare, Derrida, hermeneutica fenomenologică, spaţiul şi timpul, literalitatea, da sein, poststructuralism, deconstructivism, Umberto Eco, bla-bla-bla, bla-bla-bla, ăştia fiind unii dintre termenii uşori pe care am reuşit să mi-i insuşesc, dar după trei ani, în niciun caz în anul întai.
Sfat pentru viitorii studenţi ai domnului Poenar: citiţi bibliografia critică şi bibliografia critică la bibliografia critică şi tot aşa. Veţi ajunge să intelegeţi şi să stăpaniţi concepte fără de care nu veţi reuşi niciodată să vă descurcaţi in faţa unui text literar de unii singuri. A fi absolvent de Litere nu înseamnă că vei şti să faci diferenţa între un roman bun şi unul prost, că vei reuşi să faci analiza literară a textului, nu să descrii contextul istoric al apariţiei şi să te apuci apoi de interpretarea personajelor din punct de vedere psihologic, sau că vei putea aspira vreodata la a scrie poezii. NU! NU! Dar aici intrăm pe un teritoriu mult mai vast al absolvenţilor umanişti din România şi a abilităţilor lor practice.
Ceea ce vreau să spun este că urmând în mare sfatul pe care vi-l dau mai sus, am ajuns să citesc şi să privesc altfel un text; cartea de căpătâi fiindu-mi A citi, a reciti, Matei Călinescu. Am trecut apoi la Cele cinci feţe ale modernitaţii şi treptat am început să mă interesez din ce în ce mai mult de lucrările acestui autor, cu ajutorul cărora am descoperit ce roman fabulos este Craii de Curtea Veche şi am băgat bine la cap că textul literar este mai mult decât istoria unor personaje cu anumite idei despre viaţă şi într-un anumit stil şi curent, că eu, ca şi cititor contez şi că felul cum percep eu textul conteaza. Dacă iubesc astăzi cursul de Teoria literaturii al lui Horia Poenar, asta se datorează ideilor si conceptelor invatate din cele câteva cărţi pe care le împrumutam la nesfârşit de la BCU. Matei Călinescu devenise intelectualul român de care eram atat de mândra şi pe care îl admiram grozav. Decizia ca de la 35 de ani ma voi apuca sa recitesc tot ce voi fi citit pâna la vârsta aceea este luată datorită ideilor sale despre lectură.
Odată, mi-am călcat pe orgoliul de a participa la evenimente atât de elitiste şi am mers la decernarea de către UBB a titlului de Doctor Honoris Causa dumnealui şi domnului Marco Cugno, românist italian, doar ca să il vad. Unii oameni mi-s dragi doar asa. Nu a fost prezent. Nu am inteles foarte bine de ce. Marta Petreu i-a citit discursul pregătit pentru această ocazie despre reîntoarcerile mereu eşuate în România, discurs care se încheia aproximativ aşa "Limba română a fost Itaca mea". :((
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

duminică, 21 iunie 2009

Doi straini

Bucureşti. Seară de vară fără miros de tei. Pe Lipscani printre ruine şi labirinturi. Copil uitat, de capul meu, năucita de visuri, fără niciun gand concret, căutandu-ţi privirea doar. Nu ştiu cine eşti, cum te mai numeşti, pe cine aştepţi la masa ta. Aş putea veni să iţi cer un foc. Te-ai preface că nu mă cunoşti şi mi-ai aprinde ţigara? Doi anonimi din mulţime, doi instrăinaţi muţi, mai trişti, mai îmbătraniţi de eşecul zborului, oare ii la fel de frig între noi? Mă ameţesc rasetele, discuţiile din jur, mirosul de bere şi de doamne şic, parcă îs prinsă într-un vartej. Zăresc vag perechea care se apropie râzând; ei îi săruţi obrazul, el mă cuprinde de după umeri şi îmi şopteşte ceva mult prea banal pentru anii noştri. Poate că te confund, poate că doar mi-am adus aminte de un el şi mi s-a părut că ii semeni. Care el? Nu ştiu, e prea seară şi nu miroase a tei.

marți, 16 iunie 2009

Tristete

In ultima vreme ma tot intalnesc intamplator cu Nicoara prin diferite zone ale orasului. Ne privim, desi nu ne cunoastem personal, si... ma minunez de cata tristete este pe chipul sau. Asa tristete nu am mai vazut decat in ochii animalelor din ograda bunicii in copilarie (si nu vreau sa fiu deloc rea cu aceasta comparatie). Stie cineva de ce e trist acest domn?

duminică, 14 iunie 2009

Prietenilor mei

Sufletul meu e ca un muzeu in care vizitatori vin si pleaca mai departe, nepasatori sau impresionati. Unii dintre acestia se reintorc mereu ca sa ma redescopere si ca sa isi primeasca doza necesara de catharsis si carora, ca semn de pretuire a fidelitatii si increderii in mine le ridic cate un soclu pe care apoi, incet-incet, cladesc o statuie. Uneori aceste statui se mai fisureaza sau se prabusesc brusc. Pe unele se asterne un strat gros de praf, care poate ca nu va mai fi niciodata inlaturat. Dar chiar si asa, am ajuns sa am exponate de seama, pe care le admir fara sa stie, de cele mai multe ori.
Mai mult decat un muzeu, sufletul meu este un buncar pe care cei mai multi il descopera cu greu, se adapostesc in el o vreme si apoi il parasesc si mai greu, distrugandu-mi cate un perete din cand in cand, dar pe care ii voi primi de fiecare data de cate ori vor avea nevoie de un refugiu. Pe multi dintre acesti adapostiti ai forului meu interior - prietenii mei - i-am pierdut pentru ca nu le-a mai placut la mine, pe altii i-am indepartat eu inconstient (prin felu-mi caracteristic), pe cativa i-am dat eu insami afara cu brutalitate. DAR pe cei mai multi si cei mai dragi i-am pierdut, nu din cauza distantei sau a divergentelor de opinii, ci din cauza faptului ca s-au indragostit de-adevaratelea si s-au casatorit. De cele mai multe ori, in loc sa imi castig un prieten din aceste noi aliante, reusesc sa imi fac un mic dusman din partenerii prietenilor mei.
Nu pot spune ca este o pierdere totala a acestor locuitori ai inimii mele, dar sigur este o departare sufleteasca, ucigatoare pentru felul meu de a fi. A inceput cu Ramona, apoi Simona, ieri Irina si, terfiant, urmeaza Cristina peste o luna. Cine vine la rand? Poate tu, Dana, sau tu, Ana, sau Cata, sau tu, Diana.
Da, stiu: mereu voi gazdui alti si alti prieteni, mereu voi adauga camere noi, sau voi ridica alte statui, dar tot timpul ma voi gandi la voi si voi duce dorul momentelor impreuna (asa cum au fost ele - depresive, in general :D). Va multumesc ca ati fost langa mine si ca ati avut incredere, ca mi-ati acordat prietenia voastra, ca m-ati ascultat si inteles.
Imi pare rau pentru ca sunt egoista, acida, protectoare si critica excesiv, nepasatoare, falsa, inculta, prea ironica, badarana, agresiva, profitoare, capricioasa, ignoranta, necredincioasa. Uneori, asa cum imi zice un viitor prieten, asta e farmecul meu. :D
Veti avea in permanenta o camera special pregatita pentru fiecare-n parte in buncarul meu protector. Bateti fara grija. O sa fiu acasa.
Va iubesc!
P.S. Din motive stilistice am oferit un numar limitat de nume ale prietenilor. Lista e mult mai lunga si, va rog, sa nu va simtiti margializati, sunteti la fel de importanti ca si cei mentionati.

miercuri, 10 iunie 2009

Confesiunile Şeherezadei

sau De ce ma simt eu femeie?

… Eu sunt Eternul Feminin!
Iar Ţelul meu se pierde printre Stele!
Căci Unica şi Marea Isis sunt!
(„Micuţa noastră soaţa”, apud Simone de Beauvoir, Al doilea sex)


Cred că nu voi putea povesti vreodată despre identitatea mea de gen fără să fiu patetică şi, pe alocuri, de prost gust. Se pare că din cauza noastră, a femeilor, am ajuns la unisexualizare si avem momente când vrem să fim definiţia femeii pentru bărbatul de lângă noi, dar pe care îl pierdem de cele mai multe ori atunci când încercăm noi, femeile, sa stabilim parametrii egalităţii. Atât am militat pentru a ne fi recunoscute drepturile, încât noi am ajuns să ne masculinizăm destul de puternic, iar voi să deveniţi atât de efeminaţi că, uneori ajungeţi să ne exasperaţi când staţi în faţa oglinzii mai mult timp decât noi. Aşa că, dragul meu, trebuie să sap adânc în mine ca să văd lucrurile pe care societatea modernă, prin standardele pe care le-a impus, mi le-a îngropat încă de la naştere; de asta cred că ar fi mai potrivită întrebarea “De ce mă mai simt eu femeie?”. Şi apoi, ai dreptate! De ce mă consider eu însămi femeie, în condiţiile în care, mediul contemporan, prin conceptul de politically correctness, refuză să mai facă această disociere bărbat-femeie? Şi ca să îmbrac într-o formă academică anumite aprecieri asupra noastră în mentalul colectiv, cel puţin românesc, noi continuăm să fim femeia-obiect/adjectiv/complement pentru bărbat, un bărbat mereu incomplet
Aş putea face o istorie a evoluţiei femeii (sau a involuţiei, după unii/unele), bazându-mă destul de mult pe observaţiile socialiste ale Simonei de Beauvoir, numai că principala ei afirmaţie “nu te naşti femeie, devii”, pare total distorsionată azi: “te naşti femeie, dar, cu timpul, devii bărbat”. Dar nu! Am să încerc să conturez femeia din mine, aşa cum poate că până acum nu ai cunoscut-o, nu ai simţit-o, aşa cum poate nici eu nu mă ştiu şi, pentru prima dată, am să las la vedere părţi din mine pe care m-am străduit să le ascund. Ia-o ca pe o confesiune, dragul meu, căci noaptea e lunga…
Până acum doi ani eram frustrată de ideea că sunt femeie si mi se părea un handicap atât de mare încât am căutat mereu să îmi îmbunătăţesc felul de a fi. Când am fost conştienta că “deformările” propriului corp riscă să îmi pericliteze titlul de lider printre fraţii, verişorii şi copiii de pe uliţa, am început să înjur şi am devenit microbistă, deşi noaptea adormeam mereu cu gândul la băieţii mai mari, acei feţi-frumoşi ai copilăriei şi adolescenţei mele, a căror existenţă diurnă o negam cu patos. Mama îmi zicea prin anumite povesti, groaznice pentru o fată decentă, că de băieţi trebuie să mă feresc şi am ajuns, ascultând-o, să nu le simt prezenţa decât atunci când eram în concurenţă şcolară, sau când încercau să se facă vizibili şi mă contrariam cu ei până la a sări la bătaie. Însă mereu ii urmăream cu coada ochiului si încercam să aflu amânunte cu ajutorul cărora uneori îmi construiam o altă realitate, mult mai blânda. Uneori, adăugam înfăţişării lor atributele eroilor din cărţile pe care le citeam şi aşa am ajuns să am un frate ca şi Gavroche, un tată ca Jean-Valjean, Rhett Butler, Ivan Ilici si mai mulţi iubiţi ca Aureliano Buendia, Marius, Călin (file din poveste), Julien Sorel, Darcy, Heathcliff şi alţii al căror nume nu mi-l mai amintesc, dar care aveau si ei înfăţişarea lui Vlad, Cătălin, Claudiu, Emil, Raul.
Azi? Azi, dragul meu, duc o lupta să nu îmi mai refulez anumite sentimente si dorinţe normale pentru vârsta mea si pentru starea mea femeiască. Dacă odată eram mereu intr-un plin exerciţiu sa fiu mai “bărbată”, acum caut să fiu femeia straşnică pe care cred că visezi sa o cucereşti. Vad ca eşti atât de diferit de mine si ca oricâte eforturi as depune niciodată nu voi deveni superioară, încercând sa fiu la înălţimea bărbatului din visurile mele. Ce mă face să fiu acum fiinţa înăbuşită atâta vreme? Nu ştiu. Cred ca anumite trăiri pe care tu nu o să le cunoşti niciodată si pe care eu mi le-am refuzat mult timp.
Când plâng la moartea Violetei, pentru că ştiu că tu nu ai să-l înţelegi niciodată pe Alfredo, când duc instinctual mâna la burta si mă trec fiorii pentru că văd o gravidă pe stradă, când stau minute in şir gândindu-mă la ochii copiilor mei nenăscuţi încă, când îmi cauţi ochii să aprob ceva cu care ştii că nu aş fi de acord, când îmi umbli cu mâna prin păr si trezeşti în mine reacţii nebănuite, când iţi zâmbesc dimineaţa doar pentru că eşti lângă mine şi nici un act din lumea asta nu te obligă să o faci, când îmi vine să îţi pregătesc ciocolată numai aşa, ca să te bucur, când îmi şopteşti că iţi plac aluniţele de pe spatele meu, când accept să fiu a ta doar pentru ca ador îmbrăţişările tale de după moment, când realizez că nu mă vei iubi niciodată si că voi rămâne doar confidenta de încredere cu care vei împarţi patul pentru ca EA te va ignora din nou. Atunci sunt femeie si in multe alte ipostaze pe care o sa ti le enumăr in nopţile care vor urma dacă acum nu te-am plictisit, Shahryār, regele meu.

P.S. Textul a participat la un concurs organizat de TSD Cluj. Iata castigatorii http://www.pes.ro/2009/06/10/rezultatele-concursului/

miercuri, 18 februarie 2009

Taraful din Clejani "Cantec de dragoste ca la Roata"

Cel mai frumos cantec pe care l-am descoperit zilele astea. Genial filmat. Cui nu-i place sa imi zica.

duminică, 15 februarie 2009

Despre V's D

In principiu, nu am nimic cu sarbatoarea asta consumerista Valentine's Day, dar incep sa ma enervez de fiecare data cand sunt agasata de kitsch-urile pe care le promoveaza si de idiotii care le consuma.
Nu mai poti respira in voie si incepi sa te sufoci de atatea reclame siropoase, de atatea mass-uri dragastoase, unde esti rugat sa nu rupi "lantul dragostei" si sa dai buzz inapoi, de clienti emotionati in fata ta la supermarchet cu o inimapernarosie, o cutie de ciocolata (neaparat de aceeasi forma ca si perna), eventual o sticla de vin, si bineinteles, prezervative. Gretos de patetic!
Daca ai cumva o atitudine de repulsie manifestata fata de toate astea, esti catalogat automat invidios, frustrat, mai ales daca te au la mana cu faptul ca tu esti singur cu ocazia aceastei zile supercalifragilistice. Culmea e ca aceasta zi devine o problema pentru cei care vad in asta doar o manipulare a maselor si, deja azi am devenit o asociala pentru ca am marait ironic la adresa unor dulcegarii postate la status de catre "prietene".
Asa ca, de retinut pentru la anu', ca astia "happy" de V's D reusesc sa te faca unhappy daca indraznesti sa le zici ca in sfarsit au si ei motiv de sex si de teiubescuri fara sa fie nevoiti sa depuna efort. La anu' am sa ma baricadez in casa si am sa intrerup curentul electric ca sa pot termina si eu ziua in termeni prietenosi cu persoanele happyvalentine'sday.