Situaţii şi persoane de care m-am săturat (I)

De observaţiile pe care le primeşti de la personalul administrativ când te duci să îţi rezolvi vreo problemă. Don’şoarele şi madamele de acolo au impresia ca ele au inventat coada la frunză şi se cred stăpânele universităţii, facultăţii, primăriei, căminului şi mereu consideră că au autoritatea morală să te tot tragă la răspundere că ai întârziat sau că nu şti o chestie de interes naţional sau că nu ai completat după şablonul din capul lor nu-ştiu-ce-cerere.

De persoanele care întreabă ceva şi nu mai au timp de răspuns pentru că mereu „au treabă”.

De profesorii care vin beţi la şcoala, dacă sunt universitari, treaba mă înfurie la culme, dacă mai sunt şi femei pe deasupra, sunt în stare să nu mai dau la şcoală un semestru.

De profesorii de la Litere care inventează citate, sau le oferă greşit cu aura ca atâtea tomuri am citit eu şi ce prost eşti tu, domnule student.

De cursurile la care ţi se dictează în continuu două ore fără pauză un semestru întreg şi al căror cititor (pardon, Profesor Universitar Doctor) are pretenţia să reproduci totul la examen.

De călugării din tren care cerşesc şi profită de aglomeraţia şi nepăsarea celorlalţi călători să pipăie fără nicio jenă.

De absolvenţii de Litere care nu au citit niciun roman toată facultatea şi nu ştiu pe de rost niciun vers şi niciodată cine e premierul României :P

De cocalarii şi bătrânii libidinoşi din parcuri care te întreabă dacă eşti pocăită când te văd cu o carte în mână.

De ţiganii care îşi monitorizează cu mâinile la spate şi „discret” nevestele când le trimit să te ademenească pe străzi şi locuri aglomerate să le cumperi “furăciunile” contrafăcute.

De vânzătoarele, şopasistentele mereu jignite că le-ai trecut pragul şi le-ai cerut ceva produs de pe raft şi ţi-ai exprimat nelămuririle.

De vânzătoarele de la melimelo (sic!) care mă agasează mereu cu respectul lor exagerat de îmi provoacă greaţa; poate asta e politica firmei.

De fântânile arteziene cântătoare şi albastre din cele mai neauzite urbi.

De luminiţele de Crăciun aprinse în noaptea de Paşti şi nu numai, în mai toate satele olteneşti.

De mine, când stau şi ordonez lucrurile care mă sâcâie şi mi se face lehamite de a mai socializa cu mine însămi.

Tu de ce te-ai săturat?

A învăţa să citeşti literatură de la Matei Călinescu

Deşi profesorul Poenar a părut mereu că se preocupă de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor noastre de Teoria literaturii, şi deşi nu voi pune în discuţie niciodată capacităţile intelectuale ale domniei sale şi talentul său pentru domeniul literaturii, majoritatea colegilor mei au rămas cu un gust amar pentru acest spaţiu filologic foarte important şi greu accesibil nouă "datorită" exprimării mult prea pretenţioase a domnului profesor. Orizont hermeneutic, arhitext, modelul textual, Husserl, Iser, cititor implicit/empiric/model, Gadamer, Jauss, reprezentarea prin limbaj a Frumosului, mimesis, catharsis, receptarea operei literare, Derrida, hermeneutica fenomenologică, spaţiul şi timpul, literalitatea, da sein, poststructuralism, deconstructivism, Umberto Eco, bla-bla-bla, bla-bla-bla, ăştia fiind unii dintre termenii uşori pe care am reuşit să mi-i insuşesc, dar după trei ani, în niciun caz în anul întai.
Sfat pentru viitorii studenţi ai domnului Poenar: citiţi bibliografia critică şi bibliografia critică la bibliografia critică şi tot aşa. Veţi ajunge să intelegeţi şi să stăpaniţi concepte fără de care nu veţi reuşi niciodată să vă descurcaţi in faţa unui text literar de unii singuri. A fi absolvent de Litere nu înseamnă că vei şti să faci diferenţa între un roman bun şi unul prost, că vei reuşi să faci analiza literară a textului, nu să descrii contextul istoric al apariţiei şi să te apuci apoi de interpretarea personajelor din punct de vedere psihologic, sau că vei putea aspira vreodata la a scrie poezii. NU! NU! Dar aici intrăm pe un teritoriu mult mai vast al absolvenţilor umanişti din România şi a abilităţilor lor practice.
Ceea ce vreau să spun este că urmând în mare sfatul pe care vi-l dau mai sus, am ajuns să citesc şi să privesc altfel un text; cartea de căpătâi fiindu-mi A citi, a reciti, Matei Călinescu. Am trecut apoi la Cele cinci feţe ale modernitaţii şi treptat am început să mă interesez din ce în ce mai mult de lucrările acestui autor, cu ajutorul cărora am descoperit ce roman fabulos este Craii de Curtea Veche şi am băgat bine la cap că textul literar este mai mult decât istoria unor personaje cu anumite idei despre viaţă şi într-un anumit stil şi curent, că eu, ca şi cititor contez şi că felul cum percep eu textul conteaza. Dacă iubesc astăzi cursul de Teoria literaturii al lui Horia Poenar, asta se datorează ideilor si conceptelor invatate din cele câteva cărţi pe care le împrumutam la nesfârşit de la BCU. Matei Călinescu devenise intelectualul român de care eram atat de mândra şi pe care îl admiram grozav. Decizia ca de la 35 de ani ma voi apuca sa recitesc tot ce voi fi citit pâna la vârsta aceea este luată datorită ideilor sale despre lectură.
Odată, mi-am călcat pe orgoliul de a participa la evenimente atât de elitiste şi am mers la decernarea de către UBB a titlului de Doctor Honoris Causa dumnealui şi domnului Marco Cugno, românist italian, doar ca să il vad. Unii oameni mi-s dragi doar asa. Nu a fost prezent. Nu am inteles foarte bine de ce. Marta Petreu i-a citit discursul pregătit pentru această ocazie despre reîntoarcerile mereu eşuate în România, discurs care se încheia aproximativ aşa "Limba română a fost Itaca mea". :((
Dumnezeu să-l odihnească în pace!