Situaţii şi persoane de care m-am săturat (I)

De observaţiile pe care le primeşti de la personalul administrativ când te duci să îţi rezolvi vreo problemă. Don’şoarele şi madamele de acolo au impresia ca ele au inventat coada la frunză şi se cred stăpânele universităţii, facultăţii, primăriei, căminului şi mereu consideră că au autoritatea morală să te tot tragă la răspundere că ai întârziat sau că nu şti o chestie de interes naţional sau că nu ai completat după şablonul din capul lor nu-ştiu-ce-cerere.

De persoanele care întreabă ceva şi nu mai au timp de răspuns pentru că mereu „au treabă”.

De profesorii care vin beţi la şcoala, dacă sunt universitari, treaba mă înfurie la culme, dacă mai sunt şi femei pe deasupra, sunt în stare să nu mai dau la şcoală un semestru.

De profesorii de la Litere care inventează citate, sau le oferă greşit cu aura ca atâtea tomuri am citit eu şi ce prost eşti tu, domnule student.

De cursurile la care ţi se dictează în continuu două ore fără pauză un semestru întreg şi al căror cititor (pardon, Profesor Universitar Doctor) are pretenţia să reproduci totul la examen.

De călugării din tren care cerşesc şi profită de aglomeraţia şi nepăsarea celorlalţi călători să pipăie fără nicio jenă.

De absolvenţii de Litere care nu au citit niciun roman toată facultatea şi nu ştiu pe de rost niciun vers şi niciodată cine e premierul României :P

De cocalarii şi bătrânii libidinoşi din parcuri care te întreabă dacă eşti pocăită când te văd cu o carte în mână.

De ţiganii care îşi monitorizează cu mâinile la spate şi „discret” nevestele când le trimit să te ademenească pe străzi şi locuri aglomerate să le cumperi “furăciunile” contrafăcute.

De vânzătoarele, şopasistentele mereu jignite că le-ai trecut pragul şi le-ai cerut ceva produs de pe raft şi ţi-ai exprimat nelămuririle.

De vânzătoarele de la melimelo (sic!) care mă agasează mereu cu respectul lor exagerat de îmi provoacă greaţa; poate asta e politica firmei.

De fântânile arteziene cântătoare şi albastre din cele mai neauzite urbi.

De luminiţele de Crăciun aprinse în noaptea de Paşti şi nu numai, în mai toate satele olteneşti.

De mine, când stau şi ordonez lucrurile care mă sâcâie şi mi se face lehamite de a mai socializa cu mine însămi.

Tu de ce te-ai săturat?