Cerere

Domnule Preşedinte,

Subsemnata, cady, domiciliată într-una din localităţile al cărei preşedinte sunteţi, vă rog să binevoiţi a-mi aproba prezenta cerere prin care solicit ridicarea la rang de erou naţional încă în viaţă a propriei mame. Solicit aceasta deoarece sunt câteva aspecte şi fapte extraordinare din viaţa acestei femei - obişnuită pentru „spaţiul carpato-danubiano-pontic” al ultimilor cinci sute de ani - care m-au făcut să vin cu rugămintea acesta către Dumneavoastră. Astfel, meritul ei deosebit pare să fie că este măritată de peste douăzeci de ani cu un bărbat neaoş a cărui umbră şi obiect a devenit pas cu pas, încă din primii cinci ani de căsătorie. Zilnic suferă jigniri şi umilinţe, ameninţări cu ignorarea, şantaje emoţionale, teorii filozofice despre sensul vieţii şi despre nerecunoştinţa de a fi consoarta celui mai grozav şi inteligent bărbat de pe Terra (în unele zile, chiar din Univers), glume de prost gust despre inteligenţa şi utilitatea femeilor în lume, ironii şi aprecieri negative la adresa familiei din care ea provine; teamă faţă de reacţiile lui la propriile ei luări de decizii, faţă de excesul lui de zel, faţă de ideile lui inovatoare, faţă de crizele lui de isterie.

Vă spun de la început că nu veţi reuşi să schimbaţi situaţia, sugerându-i acestei femei divorţul. Nu am reuşit eu în atâţia ani, nu veţi reuşi nici dumneavoastră. Cine naiba poate renunţa la un bărbat care nu te bate, îţi aduce toţi banii în casă, nu a venit beat acasă decât de două ori în douăzeci şi ceva de ani, tot în atâta timp nu ai avut niciodată bănuiala că te-ar înşela? Renunţând la el înseamnă că tu eşti de vina, sau şi mai grav, eşti curvă! Cine ştie pe cine ai găsit, tot stând acasă şi ocupându-te de treburile casnice?! Teama faţă de reacţiile societăţii, în general, comunităţii din care face parte, în particular, este foarte mare. Aprecierile celorlalţi sunt mult mai importante decât propria fericire. Şi sfatul meu ar fi, ca în loc să vă apucaţi să schimbaţi mentalităţi medievale inveterate, mai bine i-aţi acorda onorurile care i se cuvin pentru stoicismul, firea nobilă şi resemnarea mioritica cu care acceptă situaţia.

Soţul acesteia (simplă coincidenţă că este şi tatăl meu) este unul din prototipurile masculului român: bărbat cu burtă şi chelie începând cu vârsta de 25 de ani, care reuşeşte să se însoare cu cea mai cuminte şi frumoasă femeie de pe o raza de 15 km; gelos şi la 60 de ani; care, dacă nu îşi taie singur unghiile într-o formă trapezoidală, nu se duce nici măcar la manichiură, şi ghici cine e nevoită să se ocupe de asta mereu; care se îmbracă cu primele haine pe care pune mâna din dulap, dar care nu pregetă să comenteze depreciativ ţinuta femeilor de pe stradă; care foloseşte aragazul doar pentru a-şi aprinde ţigara când nu are o brichetă la îndemâna; care nu va pleca niciodată la drum lung cu maşina în interes de familie fără nevastă „pentru că dacă se strică maşina, împinge muierea”; care nu apelează la specialişti pentru treburile gospodăreşti, pentru că are impresia că el a inventat apa caldă în timp ce finaliza schiţa roţii, şi normal că, zugravii, instalatorii, inginerii horticoli, electricienii sunt pentru menajeria sa ceva personaje mitologice; care are cinşpe cărţi în bibliotecă, dar pe care nu le împrumută niciodată pentru că tocmai le citeşte el simultan; care refuză să mai vorbească cu ea zile întregi doar pentru că nu i-a ascultat sfaturile. Pentru el, toate femeile sunt curve, dar că trebuie să îşi aleagă pe cea mai puţin uşuratică, pe care o va transforma, în funcţie de necesităţi, în robot de bucătărie, ceas deşteptător, negociator-şef şi mediator al propriilor lui conflicte, vraci, aspirator, expert în domeniile în care el nu va consulta niciodată specialişti (adică în toate), croitoreasă de lux, maşină de spălat. Nu se ocupă niciodată de educaţia propriilor fiice „pentru că asta e o treabă muiereasca”. Stă mereu în camera alăturată uitându-se la ceva meci în reluare, în timp ce ea se chinuie grozav cu cine ştie ce durere. Nu acceptă niciodată prietenii consoartei, considerându-i perfizi şi inferiori statutului său. Subiectele sale de discuţie sunt: politica românească, fotbalul, maşinile şi starea proastă în care se îndreaptă lucrurile. Niciodată nu îşi asumă responsabilitatea pentru vreo acţiune sau decizie, decât dacă este susţinut şi încurajat la nesfârşit de ea.

Ştiu că sunteţi foarte ocupat pe acest sfârşit de an, v-am văzut îngrijorat de agricultura ţării, în special de oieritul şi de calitatea alcoolului naţional, nu că ciobanii şi ţuica nu ar fi importante, dar vă rog să ţineţi cont şi de faptul că puteţi câştiga un capital de imagine foarte important prin acordarea acestor onoruri mamei mele. Dacă, în toamnă, în loc de ţepe în Piaţa Constituţiei veţi propune o statuie ridicată în onoarea acestui tip de femeie descris de mine, veţi avea garantate cel puţin trei milioane de voturi ale acestor eroine şi ale viitoarelor victime-eroine, plus aprecierea mea pe viaţă.

Dacă aţi fi dumnezeu (şi ştiu că vă doriţi asta, doar sunteţi bărbat, ce dracu!) şi aţi putea să trăiţi o zi în locul acestei femei, mi-aţi considera cererea întemeiată foarte repede.

Ca să nu îmi confundaţi cererea, şi implicit mama, din cauza celorlalte cel puţin trei milioane de cereri de acest fel, vă rog să luaţi în considerare datele mele de contact de pe această pagină.

Va mulţumesc anticipat,

cady

Domnului Preşedinte al României

P.S. Orice asemanare cu persoane reale este pur întâmplătoare!!!