luni, 6 iulie 2009

Ploaie

E înăbuşitor de cald şi de tensionată atmosfera din casă. Dacă am aprinde un chibrit, sigur am sări în aer. Afară a început să plouă zgomotos şi departe, departe de noi, parcă dintr-o altă lume se aud tunete. Umblăm goi unul pe lângă altul, a trecut mult timp şi nimic nu ne mai surprinde, ne-am dezbrăcat până şi de suflete. Tu mi-ai dat fiecare văl la o parte, eu ţi-am destrămat armura za cu za. E al dracu de cald aici, şi totuşi, printre noi bântuie frigul.
Fumez pierdută pe balcon, tu, la fel de distrat, în bucătărie.
Odată cu mirosul de ploaie intră între noi şi parfumul ultimelor flori de tei; atunci ni se întâlnesc privirile pentru o clipă, dar le ascundem repede în noi.

3 comentarii: