Confesiunile Şeherezadei

sau De ce ma simt eu femeie?

… Eu sunt Eternul Feminin!
Iar Ţelul meu se pierde printre Stele!
Căci Unica şi Marea Isis sunt!
(„Micuţa noastră soaţa”, apud Simone de Beauvoir, Al doilea sex)


Cred că nu voi putea povesti vreodată despre identitatea mea de gen fără să fiu patetică şi, pe alocuri, de prost gust. Se pare că din cauza noastră, a femeilor, am ajuns la unisexualizare si avem momente când vrem să fim definiţia femeii pentru bărbatul de lângă noi, dar pe care îl pierdem de cele mai multe ori atunci când încercăm noi, femeile, sa stabilim parametrii egalităţii. Atât am militat pentru a ne fi recunoscute drepturile, încât noi am ajuns să ne masculinizăm destul de puternic, iar voi să deveniţi atât de efeminaţi că, uneori ajungeţi să ne exasperaţi când staţi în faţa oglinzii mai mult timp decât noi. Aşa că, dragul meu, trebuie să sap adânc în mine ca să văd lucrurile pe care societatea modernă, prin standardele pe care le-a impus, mi le-a îngropat încă de la naştere; de asta cred că ar fi mai potrivită întrebarea “De ce mă mai simt eu femeie?”. Şi apoi, ai dreptate! De ce mă consider eu însămi femeie, în condiţiile în care, mediul contemporan, prin conceptul de politically correctness, refuză să mai facă această disociere bărbat-femeie? Şi ca să îmbrac într-o formă academică anumite aprecieri asupra noastră în mentalul colectiv, cel puţin românesc, noi continuăm să fim femeia-obiect/adjectiv/complement pentru bărbat, un bărbat mereu incomplet
Aş putea face o istorie a evoluţiei femeii (sau a involuţiei, după unii/unele), bazându-mă destul de mult pe observaţiile socialiste ale Simonei de Beauvoir, numai că principala ei afirmaţie “nu te naşti femeie, devii”, pare total distorsionată azi: “te naşti femeie, dar, cu timpul, devii bărbat”. Dar nu! Am să încerc să conturez femeia din mine, aşa cum poate că până acum nu ai cunoscut-o, nu ai simţit-o, aşa cum poate nici eu nu mă ştiu şi, pentru prima dată, am să las la vedere părţi din mine pe care m-am străduit să le ascund. Ia-o ca pe o confesiune, dragul meu, căci noaptea e lunga…
Până acum doi ani eram frustrată de ideea că sunt femeie si mi se părea un handicap atât de mare încât am căutat mereu să îmi îmbunătăţesc felul de a fi. Când am fost conştienta că “deformările” propriului corp riscă să îmi pericliteze titlul de lider printre fraţii, verişorii şi copiii de pe uliţa, am început să înjur şi am devenit microbistă, deşi noaptea adormeam mereu cu gândul la băieţii mai mari, acei feţi-frumoşi ai copilăriei şi adolescenţei mele, a căror existenţă diurnă o negam cu patos. Mama îmi zicea prin anumite povesti, groaznice pentru o fată decentă, că de băieţi trebuie să mă feresc şi am ajuns, ascultând-o, să nu le simt prezenţa decât atunci când eram în concurenţă şcolară, sau când încercau să se facă vizibili şi mă contrariam cu ei până la a sări la bătaie. Însă mereu ii urmăream cu coada ochiului si încercam să aflu amânunte cu ajutorul cărora uneori îmi construiam o altă realitate, mult mai blânda. Uneori, adăugam înfăţişării lor atributele eroilor din cărţile pe care le citeam şi aşa am ajuns să am un frate ca şi Gavroche, un tată ca Jean-Valjean, Rhett Butler, Ivan Ilici si mai mulţi iubiţi ca Aureliano Buendia, Marius, Călin (file din poveste), Julien Sorel, Darcy, Heathcliff şi alţii al căror nume nu mi-l mai amintesc, dar care aveau si ei înfăţişarea lui Vlad, Cătălin, Claudiu, Emil, Raul.
Azi? Azi, dragul meu, duc o lupta să nu îmi mai refulez anumite sentimente si dorinţe normale pentru vârsta mea si pentru starea mea femeiască. Dacă odată eram mereu intr-un plin exerciţiu sa fiu mai “bărbată”, acum caut să fiu femeia straşnică pe care cred că visezi sa o cucereşti. Vad ca eşti atât de diferit de mine si ca oricâte eforturi as depune niciodată nu voi deveni superioară, încercând sa fiu la înălţimea bărbatului din visurile mele. Ce mă face să fiu acum fiinţa înăbuşită atâta vreme? Nu ştiu. Cred ca anumite trăiri pe care tu nu o să le cunoşti niciodată si pe care eu mi le-am refuzat mult timp.
Când plâng la moartea Violetei, pentru că ştiu că tu nu ai să-l înţelegi niciodată pe Alfredo, când duc instinctual mâna la burta si mă trec fiorii pentru că văd o gravidă pe stradă, când stau minute in şir gândindu-mă la ochii copiilor mei nenăscuţi încă, când îmi cauţi ochii să aprob ceva cu care ştii că nu aş fi de acord, când îmi umbli cu mâna prin păr si trezeşti în mine reacţii nebănuite, când iţi zâmbesc dimineaţa doar pentru că eşti lângă mine şi nici un act din lumea asta nu te obligă să o faci, când îmi vine să îţi pregătesc ciocolată numai aşa, ca să te bucur, când îmi şopteşti că iţi plac aluniţele de pe spatele meu, când accept să fiu a ta doar pentru ca ador îmbrăţişările tale de după moment, când realizez că nu mă vei iubi niciodată si că voi rămâne doar confidenta de încredere cu care vei împarţi patul pentru ca EA te va ignora din nou. Atunci sunt femeie si in multe alte ipostaze pe care o sa ti le enumăr in nopţile care vor urma dacă acum nu te-am plictisit, Shahryār, regele meu.

P.S. Textul a participat la un concurs organizat de TSD Cluj. Iata castigatorii http://www.pes.ro/2009/06/10/rezultatele-concursului/